Bună ziua, suntem de la biroul de stare civilă, taxe şi impozite. Doi în unu, facem economie de personal. Am fost avizaţi că locuiţi aici de mai mult timp fără să fiţi înregistrat şi fără să plătiţi impozit.
Miruna Bacali
Această descoperire va schimba cursul istoriei.
Tot ce se știa despre Rio de Janeiro era o fabricație. Iar statuia protectoare a orașului nicidecum un unicat. Exasperant pentru naționaliști.
Dar oare vechea cetate fusese înghițită de o catastrofă naturală? Pângărită și scufundată de niște invadatori care nici măcar nu-și dăduseră silința să distrugă statuia? Puțin probabil. Sau erau cu toții victimele unei farse ridicole? Nu, nu se putea. Statuia era de o vechime impresionantă. Știa asta, pur și simplu știa, chiar și fără s-o fi datat.
Dar până la urmă, toate astea rămâneau detalii. Altceva atârna mai greu în balanță.
Europa și țările în care marile ei puteri avuseseră colonii erau creștine practicante – asta o știa toată lumea. Însă ce căuta un chip al lui Iisus între… coasta Chinei și Taiwan, unde religia creștină era cvasi inexistentă?
Nici nu se punea problema cine o să împuște premiul pentru cel mai bun proiect de cercetare.
Zâmbi pe sub masca de scafandru. Se anunța un an bun.
Oana Romanescu
– Mi-e teamă de apă.
– Dar știi să înoți.
– Da. Dar mă întreb cum te poți încrede într-un lucru ce nu are o formă a lui, ce ia mereu alte și alte chipuri. Închipuie-ți că dintr-odată ar dispărea toți peștii din marea asta; și apa – așa, ca printr-o minune – și-ar pierde esența asta a ei, de a se insinua peste tot, de a intruziona în orice. Toate golurile alea ar arăta ca niște forme de brioșe caraghios de inutile. E atâta apă în noi! Ți se împletește în sânge, o scuipi, o plângi, te spală.
Matei căsca, vădit plictisit, așa cum se arăta de fiecare dată când ea avea câte un puseu dintr-ăsta filozofic. Nu izbutise niciodată să înțeleagă cum putea pălăvrăgi ore în șir despre nimic.
– Vrei sa înotăm puțin?
– Dacă nu am nicio formă? Sau dacă, dimpotrivă, sunt goală? Ce o sa se întâmple cu toată apa asta?
Asa făcea mereu în fața lucrurilor celor mai naturale. Ceea ce pentru el era doar firesc , ei îi trezea zeci de idei și îndoieli. Se întreba cât va mai putea îndura și de ce oare nu își găsise o femeie mai simplă.
– Eu mă bag, îi zise el, pe un ton ușor neliniștit.
Rămasă singură pe plajă, cu ochii pironiți la valul ce îl înghițea ușor pe bărbatul ăsta cu care își împărțea diminețile, trupul și cheltuielile de întreținere, își zise ca pentru sine:
– Sărmanul meu scafandru!
Și așteptă ca valul să se izbească de țărm, cu o gaură imensă în el.
Patricia Iulia Iancu
Şi din senin, liniştea. Transpir, pulsul îl aud în urechi, probabil mi-a alunecat inima spre gât. Nu ştiu exact de ce amorţesc, mi-e frică să nu paralizez. Oare este cineva care să mă vadă, să mă ajute? De ce gândacii pe care îi vomit sunt fosforescenţi? Am licurici în mine? Şi tocmai acum când chiar mă cuprinde panica de moarte apare Dumnezeu. Nu am chef de discuţii cu el. Sunt obosit şi îmi este greu să respir.
– Încă un ratat care îşi iroseşte viaţa cu acid lisergic dietilamid.
De unde ştie ăsta de LSD? Ce i se pare amuzant?
– Nu mă rateeeez!
Nu cred că-i Dumnezeu. Mai degrabă tata ştie multe noţiuni de chimie. Încep să plâng deşi nu vreau. Nu trebuie să mă vadă sfântul ceresc, ăsta de stă în calea mea. Şi dintr-o dată îi văd:
– Salut Ophaniel! Hai noroc Rikbiel! Care-i mersul, Zophiel?
Nu-mi explic de ce îi cunosc atât de bine pe aceşti heruvimi… Am citit despre ei? Ştiu ceva despre ei? Îmi par atât de umani că îmi vine să-i întreb dacă mai ies şi azi la bere. Şi totuşi ei mă ignoră. Par scârbiţi de algele de pe ei şi strigă de nebuni:
– Rhizoclonium!
– Staghorn!
Apoi îl aud şi pe Dumnezeu că bodogăne ceva despre cladophora. Dar de ce aud aşa clar tot ce vorbesc ei? Şi-mi pare că ştiu despre ce vorbesc.
Mă înec şi cred că ei vin spre mine să mă înece mai rău. Mă zbat. Nu fac decât să mă afund. Urlu înfundat. Văd un scafandru. Culmea, parcă plutesc spre el. El mă va salva.
– Bună ziua, suntem de la biroul de stare civilă, taxe, impozite şi dări. Doi în unu, facem economie de personal. Am fost avizaţi că locuiţi aici de mai mult timp fără să fiţi înregistrat şi fără să plătiţi impozit.
– …
– Mda, să înţeleg că n-o să colaboraţi, nu-i nimic, ne-am obişnuit, mergem înainte. Deci, vă faceţi vinovat de omisiune de înştiinţare a organelor judiciare despre momentul naşterii, ocupare abuzivă fără permisiune a unei parcele pe fundul mării.
– Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Sunt zeu născut şi nu făcut!
– Ehe, păi, tocmai asta e adevărata problemă! Dacă aţi fi fost făcut, nu mai veneam să v-amendez pe dumneavoastră, l-am fi căutat pe cel care v-a făcut…
– Eu sunt Fiul Tatălui!
– Nume, prenume…
– Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl!
– Eu semăn mai mult cu mama dar asta nu are relevanţă, să revenim. Unde locuieşte tatăl dvs?
– Casa Tatălui Meu are multe locaşuri.
– A, da? Păi şi ce cauţi, dom’le, atunci pe fundul mării?