Mama ta ți-a zis că poți fi orice […] poveste construită/din bucăți/de chihlimbar […] Puteai să vii la braţ c-un parameci. Erai liber […] Știm că sunteți… știm că faceți minuni, vă rugăm!
Ana Mănescu
ce faci cu viața ta?
ți-ai tatuat 4Eva pe arătător
ai crezut că dacă ai prima femeie
le vei putea avea pe toate
trebuie doar să arăți și să alegi dar
nu te-ai ales decât cu o infecție
și cu cinci luni de abstinență
ai deschis un document
ai crezut că ești poet
dacă scrii ceva și
dai enter la nimereală
ai vrut să scrii despre femei
și ai ajuns la elefanți
ei nu uită niciodată nu ca ele
de fiecare dată
ai crezut că ai făcut totul perfect dar
cei de la editură nu puteau deschide nimic .docx
ai crezut că o iubești pe fata aia cu
ochii mari și degetele lungi cu bretonul prins
cu agrafe colorate cu unghiile roșii
și sânge pe buze cu zâmbetul și salvarea ei
cu picioarele lungi prea slabe dar
drăguțe în fond
n-ai văzut-o decât în rochii negre
și nu a vrut să-ți spună dacă e goth
sau ține doliu sau doar îi place să fie subțire
să se frângă în brațele tale
în privirea ta în fuga voastră
pe biroul tău în scris și în unduiri
fiindcă ești un domn și ea nu e doar sex
doar frumoasă doar energizantă
e tot ce ai căutat și cele cinci luni
s-au frânt în brațele ei
în privirea ei în fuga voastră
și ai crezut că acolo vei rămâne
dar s-a terminat vinul
totul pentru că
mama ta ți-a zis că poți fi orice
îți dorești
nu ți-a spus și că trebuie să faci
ceva
așa că te-ai dus la același salon
ieftin jegos obscur și
ți-ai tatuat c.eva pe degetul mijlociu
ca să poți să spui
când te întreabă lumea
despre vise viitor viață
că tu faci
ceva
A(ndrei) Zb(urătorul)
53 (fildeș)
până acum
doar o
poveste construită
din bucăți
de chihlimbar
asha se
amestecă printre
demonstranți
k-a-z-i-m
nu
o
vede
pictorul pieței
taksim schițează
doi elefanți
&
o femeie
femeia dansează
lasciv
încet încet
tabloul devine
un ménage à trois
difuz
mulţimea se
împrăştie jandarmii
folosesc gaze
lacrimogene
într-obiserică din
iowa pastorul
vorbeşte despre
globalizare
Ferdydurke
Da, a fost un party ok. Cu temă animalieră. În sensul că daddy închiriase toată grădina zoologică pentru fata lui. Fiecare invitat îşi alesese o cuşcă cu un animal în ea sau fără. Daddy hotărâse să lase liberul arbitru al invitaţilor să circule cum îi şedea mai bine: în libertate, într-un loc plin de zăbrele.
Puteai să-ţi arunci pe tine o blană de urs şi să mormăi sau puteai să vii în smoking şi să mormăi. Puteai să vii călare pe-o lamă, fie şi Gilette. Puteai să vii la braţ c-un parameci. Erai liber. Erau permise până şi bolile de piele purtate la vedere. O mare libertate fâlfâia în aer într-un mod destul de apoteotic.
Şi?
Şi, pe la 4 dimineaţa, toţi invitaţii au cerut să fie închişi în cuşti şi biciuiţi cu cât mai mult profesionalism, cât mai uniform. Doar o tânără din Coreea de Nord a repetat toată noaptea un sincron cu elefanţii. Pe Macarena. Pentru cel mai iubit conducător. Chiar şi auto.
Miruna Bacali
Oamenii se schimbă în prezența mea. Întotdeauna. De fapt, nu numai ei, ci orice creatură, fie ea animal sau pasăre.
Altfel de ce m-ar chema să îmblânzesc elefanții maharajahului?
Fiindcă au fost martorii unor „cazuri” – un porumbel care m-a lăsat să-l prind fără să facă nici cea mai mică mișcare, darămite să mai și zboare, o bolnavă mintal care în decursul câtorva minute a încetat să aibă crize, ba chiar a părut să-și recapete din luciditate – sătenii cred acum că eu, cea cu pielea albă, sunt un fel de zeiță.
Abia mă dezbrăcasem de sari-ul viu colorat și brodat cu fir auriu, pe care îl port de obicei pentru a respecta datinile locului. Mă pregăteam pentru o serată a conaționalilor englezi, așa că mă strecurasem într-o rochie elegantă în stil parizian, de care prinsesem o floare proaspăt culeasă și la care adăugasem o pereche de mănuși lungi, când doi dintre servitori dădură buzna în camera și începură să se roage de mine, disperați. Nu știm ce duh rău a intrat în elefanți, dacă nu ne ajutați, stăpânul o să creadă că e din vina noastră. Știm că sunteți… știm că faceți minuni, vă rugăm!
Așa că am renunțat să mai caut un șal ca să-mi acopăr umerii și am fugit împreună cu ei, așa cum eram. Elefănțeii – căci erau încă pui, chiar dacă mă depășeau cu câteva capete – făceau o gălăgie de nedescris și nu se opreau din tropăit. La început, a trebuit să fiu atentă să nu mă calce. Apoi, când mișcările lor s-au mai domolit, am început să-i mângâi și să le șoptesc cuvinte dintr-un cântec, așa cum aș fi făcut-o unor copii.
Patricia Iulia Iancu
Ea era Fatih. Era, pentru că am cunoscut-o demult, pentru că acum nu ştiu dacă mai este, cine este, ce este, pentru cine este. Era la geam şi cânta “Adieu mon cœur.
On te jette au malheur.
Tu n’auras pas mes yeux
Pour mourir…
Adieu mon cœur.
Les échos du bonheur
Font tes chants tristes
Autant qu’un repentir.” Şi eu o iubeam. Şi-mi povestea că ea poate dresa elefanţi, că ei o înţeleg cel mai bine, că dansează cu ei, că o însoţesc în multe circumstanţe, că se luptă cu ei. Nu ştiam exact dacă vorbeşte din închipuiri sau din realitatea, dar cu certitudine mi-o imaginam la braţ cu doi elefanţi care o ascultă atunci când vorbea despre iubiri contingente şi cum ele le oferă indivizilor de ambe sexe siguranţa propriilor capacităţi de seducţie. Avea o plăcere animalică atunci când vorbea despre putere şi libertate. Se însufleţea din sentimente, din senzual şi intelectual.
Mai vorbea şi despre Lumba, maimuţa-gibon, care o însoţea la cumpărături, care îi oferea o floare de câte ori treceau prin piaţă, care o urmărea din copaci atunci când ea se întâlnea cu ei, cu ele, cu el şi cu ea. Mâncau îngheţată de pepene galben şi găteau împreună piure de castane. Nu ştiu dacă avea în suflet oameni sau animale, căci tot timpul vorbea despre animale. Nu ştiu dacă îşi aminteşte de mine pentru că eu n-aş fi putut niciodată să-i ţin în frâu izbucnirea, nu i-aş fi domesticit libertatea niciodată.
Foto: Richard Avedon, Dovima with elephants, evening dress by Dior, Cirque d’Hiver