Concluzia ei: sunt perfect. Când urma să încep? Pe loc. A ales o doamnă în vârstă de la masa de lângă. Mi-a dat costumul. M-am dus repede la baie, m-am schimbat. Aveam emoții, dar eram și entuziasmat. Îmi plăcea.
“V-arăt eu voua Ghiţişor! Ghiţişoru’ mă-tii de sat cretin! Nu era destul că vaca de maică-mea m-a făcut cu un ungur beţiv de nici nu pot să-i pronunţ numele, a trebuit să mă mai boteze şi Gheorghe. Cică să contrabalanseze cu un nume neaoş, românesc. Mă piş pe numele voastre neaoşe de ţărani proşti! Proştilor şi cretinilor care sunteţi. V-arăt eu vouă! Nu v-am suportat, băi proştilor, 30 de ani, cum mi-aţi pocit numele ăsta neaoş în toate felurile? Gheorghe, Gheghe, Ghe, G, Ghiţă, Ghiţ şi cum v-a mai venit vouă la gură? Dar azi aţi pus-o cu mine. Nu ştiu cui i-a venit ideea cretină cu Ghiţişor, dar până aici! Am eu faţă de Ghiţişor, băi fraierilor?! Vă omor pe toţi, sat de tâmpiţi neaoşi ce sunteţi! Îl las în viaţă numai pe gropar şi pe Mihalache, să vă scrie la toţi pe cruci. Ce să scrie o să-i zic eu: Mihaeluţa, Mugurelaş, Rodicicuţa, Găboanţă, Filfizuţa, Ionicica şi cum mi-o mai veni. Să fiţi şi voi celebri, post-mortem, ca ăia de la Săpânţa. Să vină turiştii să vadă dintr-o privire că aţi fost sat de cretini, dobitocilor ce sunteti!”
Reuşise să doboare într-un final bradul. Crăciunul era salvat. Matei îl va primi cu braţele deschise şi se va atârna de genunchii lui, aşa cum o făcea de fiecare dată când era fericit. Toporul de la stră-bunicul îşi făcuse treaba încă o dată. Îi fusese teamă la început. El nu se pricepea la „chestii bărbăteşti”. Maia omora păianjenii din casă şi tot ea repara prizele atunci când se stricau. El gătea şi se juca cu Matei. De data asta însă fusese nevoit să îşi depăşească zona de confort şi să ia atitudine. Fiul său nu putea rămâne fără brad de Crăciun. Mai erau câteva ore până la miezul nopţii, a doua zi era Crăciunul. Amândoi uitaseră să cumpere brad. Şi-au dat seama abia atunci când l-au găsit pe Matei la capătul treptelor plângând încet. Moş Crăciun nu avea unde să îi lase cadourile; părinţii lui uitaseră să îi cumpere brad. Şi făcuse singur atâtea decoraţiuni la grădiniţă… Era o supriză pentru mami şi tati care nu ar mai fi trebuit astfel să dea bani pe globuri şi beteală. Dar bradul… Bradul nu îl făcuse el la grădiniţă. Iar acum era dimineaţa zilei de ajun şi tati nu adusese bradul.
A luat, fără să ştie prea bine ce face, toporul din garaj, şi-a pus hanoracul şi a pornit maşina. A găsit pădurea mult mai goală decât o ştia el din copilărie. Pesemne că mulţi taţi ca el tăiaseră brazi pentru fiii lor de atunci şi până acum. Avea de ales între brazi mai mici dar plini de ace şi brazi înalţi dar cu crengi mai rare. Nu îl întrebase pe Matei cum îl voia. O veveriţă sări dintr-unul. Pentru o clipă, inima i s-a strâns. Nu se gândise că avea să strice habitatul unor animale. Lua acum în considerare şi acest aspect. Să aleagă un brad fără scorburi, fără cuiburi sau cine ştie ce altceva. Începea să se înnopteze şi asta i-a grăbit decizia. Reuşise să doboare într-un final bradul. Crăciunul era salvat.
Am întâlnit-o într-o cafenea. M-am așezat la masă și mi-am comandat o omletă și un fresh de portocale. A deschis discuția fără ocolișuri fără înflorituri. Nu mi s-a părut frumoasă. Era palidă rău. Avea o pălărie de paie pe cap, o pereche blugi rupți în genunchi și o cămașă simplă, de in. Mi-a strâns mâna ferm. Era atât de normal totul pentru ea, încât m-am temut că e nebună. Am râs la gândul ăsta. Am interupt-o din descrierea detaliată pe care tocmai o făcea jobului. Era simplu. Trebuia să mă îmbrac în negru mereu. Și să fiu palid. Asta nu e o problemă căci oricum sunt palid și bolnăvicios, de când mă știu. Programul era flexibil, puteam lucra de oriunde, puteam călători sau puteam alege o zonă și să acționez doar acolo în zona aceea. Cerul era limita. La propriu. Nu aveam voie în cer. Niciodată. După accesul meu de râs și-a schimbat tonul. Nu mi-a mai povestit tehnicalitati ci a început să mă întrebe despre mine. Trei calități, trei defecte. Am inventat pe loc, apoi mi-am dat seamă că de fapt chiar așa e. Sunt trist. Sunt perseverant. Sunt greu de cap uneori.
Concluzia ei: sunt perfect. Când urma să încep? Pe loc. A ales o doamnă în vârstă de la masa de lângă. Mi-a dat costumul. M-am dus repede la baie, m-am schimbat. Aveam emoții, dar eram și entuziasmat. Îmi plăcea. Îmi plăcea mult de ea. Era naturală. Bineînțeles că ei niciodată nu i-ar fi plăcut de mine. Eram perfect pentru post, dar atât. Am luat-o de păr, am întors-o cu spatele la mine și mi-am băgat mâinile pe sub cămașa ei de in. Am tras-o cu putere de păr. Am ieșit din toaletă și am găsit-o tot acolo la masă. Mi-a zâmbit politicos”N-ai de ce să îți faci griji. Nu o să simți nimic.” Doamna pe care o alesesem era tipicul unei bunicuțe, zâmbitoare și plăpândă. Am făcut exact cum mi-a explicat. Mi-am pus o mână pe umărul ei și i-am zâmbit. N-a zis nimic. Salvarea a venit la scurt timp, degeaba bineînțeles.
Am găsit blogul unui tip super meseriaş. Omul ăsta ştie tot despre tot, dom’le!
Despre viaţă, despre natură, despre cum să dormi, despre cum să mănânci, despre cum şi dacă e bine să te speli pe spate, mă rog, tot.
De la el am aflat că nu eram fericit şi că o piedică importantă în calea împlinirii mele ca fiinţă spirituală era chiar serviciul meu.
Cine eram eu? Un şoarece de birou care privea apusurile de după dosare.
“Acţionează, ăsta e cuvântul de ordine în drumul spre fericire!”
Imediat după ce mi-am dat demisia m-a părăsit şi nevasta dar articolele băiatului meseriaş m-au îmbărbătat să merg mai departe.
De la el am mai aflat că, dacă nevasta iese pe uşă, intră sufletul pereche pe geam.
Totul e să rămâi deschis.
Două luni cu geamurile lăbărţate nu-i de colo dar cică e important să fii consecvent.
Ori eu consecvent am fost întotdeauna. Şi la bune şi la mai puţin bune, să nu spun rele, cuvintele cu sens negativ nu trebuie folosite.
Atrag vibraţii aşijderea. Strică echilibrul dintre chinezii ăia doi, Yin şi Yang… Mdeh! Nu ştiu cum s-au băgat chinezii şi-n domeniul ăsta dar din ce-am citit, nu e bine să te superi cu lumea.
Nu dă bine la karmă.
Să mă reîncarnez într-un chinez mic şi-ncruntat sună de două ori mai rău decât să mă trezesc din nou la maternitatea din Dăbuleni.”
Foto: Dana Buhnea. Mulţumim! 🙂 Vă invităm să vizitaţi site-ul personal al artistei.
Sugestie muzicală: curator artistic Claudia Vlad.