Un început de carte preferat?
Ana Mănescu
„Eu sunt de părere că nu poți crea personaje decât dacă ai studiat îndelung oamenii, după cum nu poți vorbi o altă limbă decât cu condiția să o fi învățat temeinic.” (Al. Dumas fiul – „Dama cu camelii”)
Andreea Tan
“At the age of fifteen my grandmother became the concubine of a warlord general…”
“Wild Swans” – Jung Chang
Cristina Poşircaru
„Marina mi-a zis odată că nu ne aducem aminte decât ceea ce nicicând nu s-a petrecut.” „Marina” – Carlos Ruiz Zafón
Mădălina Aldea
Mărturisesc că nu am un exemplu de un început de carte preferat, însă pot să dau exemplu de doua citate din carțile mele preferate “Ce-ar fi raţiunea şi luciditatea, pentru cel ce n-a cunoscut ameţeala, ce-ar fi voluptatea simţurilor dacă în spatele ei nu s-ar ascunde moartea, şi ce-ar fi dragostea, fără eterna duşmănie neîmpăcată a sexelor?” Narcis și Goldmund – Herman Hesse și „Şi ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre? Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni.” Maestrul şi Margareta – Mihail Bulgakov
Radu
Pentru inceputul de carte, un sfarsit de carte, cu iz de început de lumi – “Îşi închise ochişorii negri si-şi puse capul la loc in poziţia cuvenită. Pisica îşi aşeză cu precauţie caninii oţeliţi pe grumazul molcuţ şi sur. Mustăţile negre ale şoricelului se împleteau cu ale ei. Îşi întinse coada stufoasă şi-o lăsă lungită pe trotuar.
Veneau cântând douăsprezece fetiţe oarbe de la orfelinatul Iulian Apostolicul.”
Pentru mine Vian e grotesc, e absurd, e absolut, e sfârşitul Spumei Zilelor. Poate spune totul, nimic, altceva.
Scaietina
Nu mi-au plăcut niciodată începuturile, le citesc, de obicei, la sfârşit.
Îndure-se cerul ca, îmboldit şi făcut pentru o clipă crâncen asemenea celor ce citeşte, cetitorul să-şi afle, fără a se rătăci, drumul abrupt şi sălbatic, prin smârcurile pustii ale acestor pagini mohorâte şi pline de otravă; căci, afară doar dacă n-aduce în cetirea sa o logică neînduplecată şi o încordare de cuget cel puţin pe potriva neîncrederii sale, miazmele ucigătoare ale acestei cărţi îi vor îmbiba sufletul precum apa zahărul. (Comte de Lautréamont, Cânturile lui Maldoror)