Scrieri blitz: “Visul din pavilionul rosu”

mask

De ce ești așa? […] M-a dat foarte tare peste cap. […] o nouă metodă de/ scriere cuneiformă […] Şi toată lumea s-a uitat […] Uneori nu-ți dai seama cât de solidă e cușca în care te învârți […]

 

Ana Mănescu

— Știi doar ce avem în comun. Asta nu e suficient pentru cineva ca mine.
— Dificil?
— Nu, obsesiv.
— De ce spui asta?
— Știi ce-am visat acum câteva săptămâni? M-a dat foarte tare peste cap.
— De ce ești obsesivă?
— Lava topea fundațiile blocurilor. De la ferestre săreau umbrele și rochii colorate, iar ultimele flori rămase pe lume se topeau pe bulevardele lichefiate. Un soare nou radia luna, o ardea; ce rămăsese din ea lumina violet și orbea oamenii refugiați pe acoperișuri.
— De ce ești așa?
— Lava creștea. Potopul venise, dar era de foc și nici o Arcă nu avea să-i reziste. Nimeni nu putea stăpâni valurile încinse care se loveau de terase, de balcoane și aruncau stropi și moarte pe tălpile bărbaților speriați care strângeau femei în brațe, femeilor speriate care strângeau copii în brațe, copiilor speriați care strângeau pisici în brațe…
— Știi de ce?
— Știi ce e ironic? Omenirea s-a războit milenii întregi pentru a sfârși ținându-se în brațe.
— De ce ești obsesivă?
— Pentru că așa sunt construită.  [Text integral aici]

 

A(ndrei) Zb(urătorul)

49 (note de subsol)

Ah, moartea asta ordinară de lux
fără chip fără nume, fără adresă
pe care o purtăm noapte de noapte în lesă
(Traian T Coşovei – Antract)

o nouă metodă de
scriere cuneiformă
un an diferenţă între
planarea fluturelui de
pandişpan şi
declanşarea sistemelor de
alarmă

kazim învaţă
en passant-ul
cu un profesor de
bune maniere

asha joacă şah
cu dunele o
maşină capcană ar
putea exploda
la orice mutare

asha este pionul
transformat în
regină

 

Ferdydurke

 

Era balanţă.

Adică nu era nici aşa, nici aşa. Era când aşa, când aşa. Şi tot aşa..

Ea ar fi vrut să fie aşeeeaaa şi aşeeeaaa…

Aş! Era, de fapt, aşa şi aşa. Da’ era bine şi-aşa.

Până într-o zi când s-a îmbrăcat aşa. Şi-odată a dat capul pe spate, uite, aşa! Şi toată lumea s-a uitat la ea şi-a zis: hai c-aşa ceva… C-aşa-s oamenii, vor şi-aşa şi-aşa.

Nu-i aşa?

 

Miruna Bacali

Se afla pentru a doua oară pe scenă și trebuia să interpreteze un rol de care nu era foarte sigură. Să fie seducătoare, deși de fapt e timidă. Să fie în centrul atenției, deși de fapt vrea să treacă neobservată. Iar costumul, menit s-o transforme în altcineva, ar trebui să o ajute. Fața e acoperită de o mască, picioarele învăluite într-un material negru, lucios. Dar în loc s-o facă să iasă din ea însăși, doar o înconjoară, ca un înveliș cu totul străin. Iar lumina albă e îndreptată necruțător asupra ei. Și se simte mai expusă decât oricând.

Apoi vine muzica. Singurul refugiu.

Închide ochii și începe să simtă. Corpul se pliază pe acorduri, devine una cu ritmul.
Privirile curioase și pătrunzătoare ale celorlalți dispar.
Dansul e o eliberare de energii. Uneori, nu-ți dai seama cât de solidă e cușca în care te învârți și pe care ai ajuns s-o consideri casă, până când guști din sentimentul evadării.

Sursa foto: Double Identity, Alexander McQueen Thigh High Boots. L’Officiel Russia, 04/2010