Scrieri blitz: “Un curent submarin i-a adunat oasele, murmurând”

nereida

 

Ar fi trebuit să te sărut când eram singuri. […] dacă ai fi pianistă ţi-aş tăia degetele […] fără urme de sânge. N-ar fi dat deloc bine sângele ăla în poza de final, din ziare. […] Respirația ei emana iubire și inima ei bătea calm […] Pentru că mintea mea e un tiran subtil […]

Ana Mănescu

M-a așezat într-o cadă și m-a scufundat de trei ori, până când nu l-am mai văzut clar, până când nările mi-au luat foc și nu i-am mai simțit mirosul de iarnă, până când țiuitul i-a acoperit cu totul rugăciunea, ori mantra. În jurul nostru, oameni acoperiți cu pelerine roșii ne arătau cu degetul și râdeau distorsionat. De la apă sau de la natură?Am vrut să-l întreb, dar ce ar fi schimbat?

respins metastază adio îmi pare rău o să plec (acum) nu te (mai) iubesc tratament pe viață trebuie să înțelegi că geniul e un soi de autism dependența e pe viață nebunia la fel exmatriculat trebuie să înțelegi că trăiește în lumea lui când a bătut din aripi nu s-a întâmplat nimic excepția care confirmă regula sau doar un fluture ratat

Singurul lucru definitiv din viața efemeridelor ar trebui să fie moartea.

Degetele lui în hăurile mele, ca și când aș fi fost o barcă găurită și salvarea ne-ar fi stat în mâinile lui făcute căuș. Când începu să-mi desfunde urechile, cuvintele lui se înnodară în jurul brațelor și picioarelor mele, se strânseră, smuciră și mi le amputară.

— Ar fi trebuit să te sărut când eram singuri.

 

A(ndrei) ZB(urătorul)

41 (efectul fluture)

te-ai trezit mult mai devreme ai ieșit din așternutul moale cu teama victimei urmărită de lunetist lunetistul nu-și băuse cafeaua cu lap-te era legat de mâini și de picioare

nu orice adiere te apropie de coala de hârtie unele nici măcar nu zgârie gheața

în jurul

tău orologiul se

oprește             cutremurul nu mai

vine

&

nu înţelegi        eşti o patinatoare înnăscută reproşurile nu au niciun sens dacă ai fi pianistă ţi-aş tăia degetele fără să stau pe gânduri fără să

oricum tu poţi interpreta rachmaninoff

şi fără ele doar cu mănuşi de catifea

am vrut să stau departe de oraşul care nu a cunoscut zăpada nu am reuşit    să pot înţelege cum pierderea motanului e mai dureroasă decât pierderea propriei mame

în jurul

tău orologiul se

opreşte             iar larvele se transformă în

nimfe

29 dec 2011 & mult revăzut & reproiectat 22 dec 2013

 

Ferdydurke

Spera din toată inima ca de data asta să reuşească. Doamne ajută !

Încercase de nu ştiu câte ori să se sinucidă, dar fără succes. Şi chiar ajunsese în pragul disperării pe tema asta.

Prima oară încercase cu o supradoză de maioneză pe stomacul gol. Nimic ! Apoi dormise îmbrăcată într-un costum de latex care-ţi oprea circulaţia sanguină instant. Ca măsură suplimentară îşi prinsese nasul cu un cârlig de rufe, să oprească odată respiraţia aia aşa de insistentă. Degeaba ! Se trezise dimineaţa cu un ten purificat, hidratat, mai strălucitor ca oricând.. Se ascunsese în bucătăria unui fast food şi sperase ca mirosul de ulei prăjit să o A-NI-HI-LE-ZE şi să dispară aşa cum îşi dorea cel mai mult : fără urme de sânge. N-ar fi dat deloc bine sângele ăla în poza de final, din ziare.

Acum mâncase foarte mult săpun fără parabeni şi se scufundase în piscina din faţa casei, dislocând apă, exact ca în Legea lui Arhimede. 

Spera să se dizolve. Ca un săpun emolient cu PH neutru. Să rămână din ea pe deasupra apei doar nişte clăbuc ECO, în formă de fluture tropical.

 

Isa

Stăteam în mijlocul scenei reci și nu mă puteam gândi la nimic altceva decât la cum am ajuns aici și de ce am fost de acord să fac asta. Frânghiile îmi pătrundeau în carnea moale, dar durerea era departe de mine. Pielea mea nu mai opunea rezistență. Cu ochii închiși și capul în palme, mă simțeam în siguranță, prima dată după câteva luni (nici nu știam câte). Nu mai eram la repetiții, nu mai eram singură cu el așa că nu mai putea să mă pedepsească. „Sute de oameni îl privesc…” mă gândeam în timp ce auzeam cum aerul le inundă plămânii și apoi iese cu putere în anticiparea momentului. Sunetul acela îmi era cunoscut, îl știam prea bine. Pentru un moment am uitat că sunt pe scenă și m-am trezit în burta mamei. Lichidul amniotic punea presiune pe urechile mele, însă eu tot puteam să aud clar respirația mamei și bătăile inimii ei. Prindeam curaj și începeam să mă mișc câte puțin. Respirația ei emana iubire și inima ei bătea calm – o simțeam. Oh, nu! Sunetele alea nu erau bătăile inimii ei! O senzație de groază mă cuprindea pe măsură ce înțelegeam. Palmele antrenate ale lui Mihnea loveau tenace pelicula moale a tobei.

Începea.

 

Miruna Bacali

Uneori, vreau să mă conving că abisul este în afara mea, când, de fapt, îl descopăr în propriile străfunduri. Labirintul gândurilor mă poartă spre tărâmuri uneori îndepărtate, alteori familiare; soarele strălucește, vântul rece îmi biciuie fața, arșița mă doboară la pământ, aerul cu parfum de magnolii mă face să simt că n-am moarte. Dintre toate senzațiile, tocmai aceasta se topește cel mai repede. Pentru că mintea mea e un tiran subtil, un strateg cu experiență de milenii, o ghicitoare căreia nimeni nu reușește să-i dea de capăt. Și totuși îmi place să mă las provocată, chiar și atunci când știu că șansele de izbândă sunt puține. Am trecut prin momente de glorie și înfrângeri crunte deopotrivă. Nu de puține ori, firele văzute și nevăzute care ne țin prizonieri apasă atât de dureros asupra mea, încât singurul lucru pe care-l pot face e să mă dizolv în apele somnului. Până la următoarea bătălie.

 

Sursa foto.

Sugestie muzicală: curator artistic Claudia Vlad