Scrieri blitz: “Măşti cu chip de farduri nins”

masca_alex galmeanu

Asta știi tu mai nou. Nimicul. […]  O baltă, o mască, n’şpe ţigări. […] Vedea cum cercul de oameni se strânge în jurul ei. […] Harakiri, seppuku, sushi… […] Fiecare om cu treaba lui, cu datoria lui. […] Păi, altfel, ce facem aici, ne jucăm?

 

Andreea Tan 

Se simţea ca Cenuşăreasa. Fugise înainte de miezul nopţii şi acum se simţea ca o mare fraieră. La început i se păruse o idee bună. Să meargă undercover, să nu o recunoască nimeni, iar ea să observe pe toată lumea. Ştia că nimeni nu va mai purta mască. Nu asta fusese intenţia când se organizase petrecerea costumată. De altfel, băieţii veniseră deghizaţi regulamentar în piraţi, şeici şi poliţişti, iar fetele în cadâne, ţigănci şi prinţese. Numai ea se dusese îmbrăcată în blugi, converşi, tricou negru şi mască. Toţi se uitau la ea ca la o ciudată, dar nimeni nu îi adresase vreo vorbă. Şi îi era bine aşa. În sfârşit găsise o formulă în care să nu se mai simtă atat de stingheră şi stângace la petreceri.

Chiar înainte de miezul nopţii, după ce terminase un pahar de rom cu cola printr-un pai foarte subţire, se trezise luată pe sus şi învârtită, apoi lăsată încet pe un scaun apărut ca prin minune în mijlocul încăperii. Şeicii şi cadânele făcuseră cerc în jurul ei, muzica încetase şi un fachir cu turban roşu şi nişte mustăţi enorme declara teatral:

–  Şi acum, doamnelor şi domnilor, vă invit să aflăm împreună cine se ascunde în spatele măştii! Înger… sau demon? O prinţesă blestemată să poarte mască până când va fi sărutată de un prinţ, sau muma pădurii în converşi? This is the question! O rugăm pe domniţa mascată să îşi scoată de bună voie masca la semnalul nostru, altfel vom fi nevoiţi să i-o scoatem noi!

Ca la un semn, toţi petrecăreţii începură să numere invers de la zece. NOUĂ… OPT… ŞAPTE… Simţise că se sufocă. Vedea cum cercul de oameni se strânge în jurul ei. Ochii i se roteau în toate părţile, să găsească o scăpare. ŞASE… CINCI… PATRU… Chiar atunci o vrăjitoare cu o pălărie ascuţită se întinse către o măsuţă laterală după o sticlă de bere. Ştia că altă şansă nu va mai avea, aşa că ţâşni dintr-o dată prin spaţiul îngust creat în cerc, şi până să se dezmeticească audienţa, era deja pe stradă, făcând slalom printre maşinile din parcare. Masca îi căzuse în alergare, dar nu se oprise să o recupereze. Obrajii îi ardeau de ruşine şi de ciudă. Iar se comportase ca o sălbatică.

 

Cristina Poşircaru 

Vestea morţii mătuşii sale îl purtă înapoi în oraşul natal, acolo unde creşteau măşti din băltoace. Orice denivelare a trotuarului sau a şoselei care permitea acumularea apei după ploaie sau ca urmare a topirii zăpezii dădea naştere unei măşti albe surâzătoare, triste, furioase sau uneori lipsite de orice expresie. Locuitorii le culegeau ca pe flori şi le foloseau la festivalul lunar al oraşului. Nu recunoşteai pe nimeni la evenimentele de acest gen. Atunci aveau loc şi cele mai multe crime. Oamenii care ucideau în ziua festivalului nu puteau fi prinşi, nu exista nicio dovadă asupra lor niciodată şi rămâneau toată viaţa în libertate ca şi când nu ar fi luat viaţa nimănui. Cu timpul, ultima zi din lună, ziua festivalului de măşti culese din băltoace, devenise ziua în care puteai omorî după bunul plac, în piaţa din centrul oraşului. Aproape ca nu se mai produceau crime în afara acestor zile.

Încercase să nu îşi facă duşmani astfel încât să fie în afara oricărui pericol în zilele festivalului. Dacă uitai de teama că cineva îşi va lua revanşa şi va înfige un cuţit în tine pentru cine ştie ce ranchiună pe care ţi-o purta, puteai să te distrezi foarte bine. Îi plăcea să vorbească cu necunoscuţi mascaţi în timp ce el însuşi era protejat de aceeaşi mască. Niciodată nu ştia dacă nu cumva purtase o conversaţie cu cineva foarte apropiat. Era perfect posibil să fi vorbit într-una din aceste ocazii cu mama, sora sau mătuşa sa.

 

Ferdydurke

Un vardist alerga un hoţ : trop, trop, trop, trop, trop, trop. Când, deodată, văzu o mască într-o băltoacă şi-şi zise: “Ah, iată o mască într-o băltoacă. Asta e cu siguranţă o metaforă. Sau chiar o transhumanţă. Sau o metempsihoză. Trebuie neapărat să găsesc cele mai potrivite cuvinte ca să fac o constatare scrisă. Dar nu nişte cuvinte care să dea din coadă în mod haotic şi neregulamentar. Ci nişte cuvinte care să dea din coadă în mod foarte disciplinat, ca un organ în exerciţiul funcţiunii. Păi, altfel, ce facem aici, ne jucăm?”

 

Mădălina Aldea

Asta știi tu mai nou. Nimicul.

Nu  nimicul ci pământul ăsta, pământul ăsta în care o să mă îngroape.

Cine, cine să te îngroape pe tine, un străin ce se vrea străin? Străin față de obiceiurile lor, de durerea lor, de strădaniile lor. Străin. Ei chiuie, tu taci. Ei plâng și jelesc, tu taci. Ei se îmbată și se bat și uneori  se omoară cu furcile lor tari pe care apoi le înfig în fânul moale, tu iar taci. Cum să te audă, dacă nu îți cunosc glasul?

Să mă lase pe pământul rece și am să mă scufund. Și atât.

Și dacă ea nu e? Și dacă nu e nimic altceva decât înstrăinarea aceasta, împuțiciunea, găleata pe care o arunci dimineața în curtea  vecinului, Nea Tudorică saracu’, casă bătrâneasca cu prag prea înalt și acoperiș jos? Ce să mai vorbim? Ești un ipocrit, ca ei. Râse.

Se aude în curte vocea lui Nea Tudorica. Nelipsită furcă e în mână stângă a bătrânului. Nu îți zisei matale alaltăieri seară când te strigai la poartă, că nu se mai poate așa? Poți să fii cine-oi vrea mata, de pe la București de p-acolo, da’ pe mine nu mă interesează nici cât negru sub unghie. Nu mă bag eu la mata în curte să îți spun că-ți mor găinile de foame. Fiecare om cu treaba lui, cu datoria lui. Da’ nu ți-o fi rușine așa puțin să îți bați joc de un om bătrân, cu mizeriile tale? Să le arunci în curtea mea? Ce crezi că de’s bătrân n-am ochi să văd? Ia mai du-te în moași-ta pe gheață de unde ai venit și lasă-ne în pace. Că te omor, m-auzi, te omor cu mâna mea.

 

Radu

Masca-ţi tremură precum un decor de frunze în clipele de încleştare dintre a nu vedea şi a nu fi văzut. Sardonic, zâmbeşti de sub chipul măştii. Dar îţi este frică, ţi-e al naibii de frică. De tot. Doar trupul stins te dă de gol. “Eşti ca o mască peste ochi, peste faţă, deasupra de viaţă…”, îţi spunea. Viaţa stă culcată, cu faţa în sus, horcăind lugubru ca o bunică îndestulată şi obosită.

Eşti la a n’şpea ţigară şi aştepţi s-apară. Te-ntrebi de te observă, de-i va sări în ochi rictusul măştii sau transpiraţia mâinii stângi te va da de gol. Te întrebi cum s-a ajuns de la antica mască a tragediei şi comediei elene la masca de zi cu zi – cea care ascunde plictis şi delăsare. De acum, e  altceva. E o altă mască, pe o altă stradă, de parcă ţi-ai organizat propriul bal mascat. Te ascunzi, te arăţi sau nu mai ştii. Printre toate simfoniile etice de a fi şi a crede nu mai înţelegi când e cazul să le dai jos. Debordezi de sindromul păsării – cu – aripa – scoasă – din – colivie, te zbaţi, te sufoci….Un fulg reînnoieşte aerul şi ţinteşte astfaltul…. Ba nu e un fulg, e lacrimă îngheţată. O baltă, o mască, n’şpe ţigări. Iar tu dispari aievea.

 

Scaietina

Băăă, tu, ăsta cu Merţanu’ negru, fii atent, bă, să nu te pună mama dracului să dai în spate că ăla eşti! Chem băieţii şi te fac rondele, înţelegi? Harakiri, seppuku, sushi… îngrăşământ! O să rasară din tine două frunze de varză, o să-şi facă iepuroii cuib lângă tulpina ta să n-ai linişte nici ca vegetală, băi, animalule!

Păi tu ştii cine sunt eu, bă? Ai putea să-ţi dai seama numai după chiştoace că nu e cazul să-ţi picure ţeava de eşapament, Philip Morris cu filtru aurit făcute la comandă numai pentru mine şi fratele meu Bieber Italianu’.

Ce zgomot e ăsta, bărbate? E motor de trotinetă? Pleci? Ţi-e frică, hai? Pleacă, fraiere, pleacă!

Eu rămân cu ăsta din spate, poate pune vreo manea. Fără număr, băiatu’!

Ce faci, bre, pleci şi tu? Nu mă auzi? Bă, amărăşteanule, bă, ce marcă eşti, tată? Nu te văd că mă ia cu junghi când întorc capu’. Ăsta nu mă aude, are motorul pornit.

Ce faci, bă? Ce mașină e asta,  bă, ai saşiu de Trabant! Te ia mama naibii dacă treci peste mine, tu ştii cine sunt eu… auuuu…..

 

Foto:  ALEX GÂLMEANU. Multumim frumos! 🙂  Pentru mai multe poze super faine, vizitaţi site-ul personal al autorului si pagina de Facebook.  Artistul este, de asemenea, iniţiatorul unui blog insolit de fotografie vintage: Muzeul de fotografie. Enjoy!