Scrieri blitz: Lapte şi miere. Şi-un morcov :)

blitz 6

 

Se uită mai atent la el. […] își luă inima în dinți și rosti […] Cam aşa arată fabrica de săpun […]  O adevărată zeamă matrimonială […] Perfect, eu ştiu să fac mămăliguţă […] Te bagi? […] 

 

Cristina Poşircaru

Șterse geamul din dreptul locului său cu dosul palmei, își luă inima în dinți și rosti:
– Ce ceață e afară… Știți cumva dacă am trecut de gara Novoridov?
– Nu, mai avem.
Tânăra își aranjă o buclă de pe gât și își pironi din nou privirea pe peisajul greu de deslușit de afară.
Bărbatul cu care împărțea spațiul din vagonul de tren părea teribil deranjat de călătorie și îi dădea senzația că își va pierde răbdarea dintr-o clipă în alta. Se uită mai atent la el. Îl ignorase până atunci, până să o întrebe despre gara Novoridov. Bărbatul își găsise acum un alt combustibil cu care să își alimenteze starea de neliniște: becul care pâlpâia. Îi tot dădea bobârnace cu degetele de la mâna dreaptă. Becul își revenea pentru maximum un minut, după care începea să pâlpâie din nou, spre exasperarea bărbatului.
– Doamne, ce enervant e!
– Lăsați-l așa. Nu avem ce-i face.
Ignorând de-a dreptul sfatul tinerei din fața sa, bărbatul aplică becului un bobârnac și mai puternic decât cele de până acum. Fitilul se stinse complet în urma impactului.
– V-am spus… Acum vă e mai bine? În întuneric?
Bărbatul nu răspunse nimic.
A doua zi, de dimineață, ajunși în gara Novoridov, se salutară discret: el, ridicându-și ușor pălăria deasupra capului; ea, cu un zâmbet scurt.

 

Ferdydurke

– Te invit la un mic, o măslină, o atenţie, faze de-astea. Te bagi?
– Mă bag.
– Aoleu, strici toată distracţia. Nu aşa! Cedezi prea usor. Trebuie să opui rezistenţă, să fii ca o redută necucerită, de-astea. Hai, o luăm de la capăt!
– Mmmm, nu, hai s-o luăm de la sfârşit.

 

Patricia Iulia Iancu

– Cam aşa arată fabrica de săpun. Exterior, interior, conţinut.
Râd amândoi zgomotos la spusele lui.
Mă aşteptam să fie o vizită inedită, dar să ajung în baia de săpun… Numai tu mă puteai aduce în situaţia asta. Deşi mirosul de lavandă mă face să-ţi propun o competiţie de scufundări.
Şi ce se va întâmpla cu pălăria de caşmir, stimată Clara Anne?
Va supravieţui înecului, rămânând la suprafaţă, stimate domn.
Păi să începem startul. Oferiţi-mi mâna. Unu, doi, trei, scufundare!
După zece secunde ea iese din apă. Îşi şterge clăbucul de pe ochi; îi deschide. Îl vede pe el ieşind relaxat.
Se pare că avem un câştigător! Laudele îmi revin.
Am ieşit mai devreme, am avut impresia că alunec şi nu voiam să vă dau prilej de griji. zâmbea vinovat.
Dar n-am stabilit ce se întâmplă cu învingătorul. Propun ca acesta să invite la dans învinsul. ea se înroşeşte.
Aici? Apa începe să fie din ce în ce mai rece.
Tocmai! Vă rog să îmi acordaţi dansul.
Cu plăcere.
În acel moment el uneşte mâinile lui cu ale ei şi începe un dans vesel că amândoi încep să râdă copios. Şi cum se învârteau ei într-o horă de doi, el exclamă fericit.
Ştiu! Am cea mai bună idee a anului. Toate ziarele vor scrie într-o lună: „Hamilton Smith a patentat maşina de spălat rufe, rotativă. Ideea i-a venit atunci când dansa cu frumoasa Clara Anne Wilkinson în balta de săpun.”
Să înţeleg că am prilejul să dansez cu un inventator?
Întocmai, draga mea!

inventia

 

Radu

Cald, cald, cald…. O adevărată zeamă matrimonială. Cu câteva ore în urma stăteam drepţi, oficiali, înmiresmaţi de vanilie, despărţiţi de un spaţiu de întrebări. Trăgeam cu ochiul spre ea şi aşteptam, nu fără strângere de inimă, clipa de cleştar în linguriţă de inox (sau de argint?). Cu câteva ore în urmă eram vecini cu zeci de tacâmuri de plastic şi acele simpatice pungi de confetti ce ne zâmbeau colorat, prin nişa de lumină. Acum, a pierit tot acel spaţiu dens de sub noi, dintr-o consistenţă suspectă. Din laborator şi până în cămară m-am întrebat întruna cum pot consuma aşa ceva. Dar până la urmă, e problema lor. Apoi, am privit neputincios, înmărmurit. Ţevile s-au spart, apa a umplut încăperea şi toată arhitectura complicată a tortului a devenit o imensă epavă dulce, apoasă. Etajele inferioare au dispărut pe platou, pe faţa de masă, şi curgeau nepăsătoare spre uşa primitoare a canalizarii. Poate era mai bine aşa. Poate o cunoaştere pre-digestivă ne va fi resort spre o mai bună recunoaştere, atunci când, printre alte rămăşiţe culinare, vom căuta să ne spunem ziua-bună. Şi nici nu arată a mireasă, nici eu a mire…dar dacă stau bine să mă gândesc, sărbătoriţii nici atât! Încă un val şi vom fi nedespărţiţi, aşa…încă un val…să mă prezint…

 

Scaietina

– Oh! Săru’ mânuşiţele, frumoasă doamnă!
– Domnişoară!
– Pardon.
– Nu face nimic, enchantée!
– Franţuzoaică?
– Olteancă.
– Nu face nimic, sunteţi îngrozitor de frumoasă.
– Oh, mulţumesc, sunteţi un bărbat très gentil.
– Permiteţi să mă prezint, Jean Batistă, în timpul liber, mafiot.
– De Italia?
– Nu, de Brăila.
– Maritim, atunci.
– Nu-mi place să vorbesc de afaceri.
– Vă înţeleg, am rude în branşă.
– A! E posibil să le cunosc, atunci…
– Nu cred, acţionează internaţional.
– Înţeleg, sunt începători. Cel mai rentabil e să furi la tine acasă, afli cu timpul.
– Parol?
– Pe-onoarea mea! Avem condiţii excelente, ne permitem să mafiozăm cu maniere, cum s-ar spune.
– Aveţi simţul umorului, sunt din ce în ce mai enchantée că v-am întâlnit, domnule Jean.
– Mie îmi spuneţi? M-aş pune în genunchi să vă cer mâna dar mi-e teamă să nu vă pierd din vedere, curenţii ăştia sunt destul de puternici.
– Iar eu v-o dau fără nicio retenţie.
– Atunci e un “da”, să înţeleg?
– Mâna mea, braţ la braţ cu inima sunt ale dumneavoastră meteoric vorbind.
– Aveţi şi trăsături poetice, ce mi-aş putea dori mai mult? Gătiţi?
– Numai iahnie de caviar ornată cu ceapă prăjită în bulion, pe deasupra.
– Perfect, eu ştiu să fac mămăliguţă. S-ar putea să fim suflete pereche. [Continuare aici]

Imaginea de azi este un cadru din filmul “Nuovomondo” (2006), de Emanuele Crialese.